Martha Graham

Martha Graham (n. 11 mai 1894, Pittsburgh, SUA – d. 1 aprilie 1991, New York City, SUA) a fost o dansatoare-coregrafă americană privită ca unul din pionierii dansului modern, a cărei influență asupra dansului poate fi comparată cu influența pe care a avut-o Stravinsky asupra muzicii, Picasso asupra artei , sau Frank Lloyd Wright în arhitectură.

Graham a fost o interpretă de stimulare, o coregrafă de miscari uluitoare.

Ea a inventat un nou limbaj al miscărilor, și l-a folosit pentru a descoperi pasiunea, furia și extazul comune experienței umane.

Ea a dansat și a făcut coregrafie timp de peste șaptezeci de ani, în acest timp a fost primul dansator care a dat un spectacol la Casa Albă, primul dansator care a călătorit în străinătate, ca ambasador cultural, precum și primul dansator care a primi cel mai mare premiu civil ale SUA: Medalia Prezițiala de Libertate.

 


Diana Ferencz

Pentru lansarea in Romania a unui automobil de lux era nevoie de o prezenta deosebita ! Control intr-o forma perfecta, spunea sloganul: deci, o BALERINA !

Un concept superior pentu a descrie una dintre cele mai bune masini hybrid din lume; designul indraznet, versus frumusete eleganta ! Puterea tehnologiei versus controlul trupului. Echilibrul perfect intre performanta si energie.

O provocare, despre care pot depune marturie, cu ore de munca si cautari dar si cu zambetul de satisfactie al rezultatului. Un automobil cu un concept inovator, in care se pastreaza forta si energia, fara a uita insa de viitorul planetei.

O armonie in miscare, o proiectie a puterii si preciziei, toate acestea regasindu-se intr-un concept de eveniment marca Ruxandra Ballet Studio ! Prim-balerina Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, Diana Ferencz, a dat viata acetui vis ! Absolventa a Colegiului National de Arta “Ion Vidu” din Timisoara si licentiata a Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale”, Diana Ferencz are o vasta experienta in domeniu. Participanta la numeroase festivaluri de profil, interpreta ata a personajelor din dansul clasic cat si musical-uri si piese de opereta, Diana a colindat lumea avand numeroase turnee in Europa dar si pe continentul african.

Participand in multe campanii publicitare, a interpretat rolul ei in cadrul acestui eveniment cu o forta si o putere deosebite !


Galerie foto Diana Ferencz

Miscarile  circulare ce puneau in evidenta frumusetea si controlul corpului, tradeaza ore in sir de antrenament. Puterea si energia din finalul prezentarii aseaza acent eveniment in galeria revelatiilor nobile, a sansei care ni se da de a trai la maxim clipa, de a dansa cu pasiune pentru ca vietile noastre sa aiba rost, de a arata adevarata forta care te face sa iti dedici clipele unor lucruri mai presus de tine !

Multumesc Diana !

Iti sunt recunoscatoare ca te-ai dedicat cauzelor si actiunilor care pot schimba lumea si vietile, in bine. A fost un prilej de bucurie, un spectacol inaltator.

Ruxandra

Rose Gad

Rose Gad sa născut în Danemarca în 1968.

A studiat la Scoala de Balet al Teatrului Regal Danez.

S-a alăturat Royal Danish Ballet în 1985 și a devenit prim-solista în 1991.

În 1997 a plecat pentru doi ani, la Baletul din Hamburg pentru de a reveni la Royal Danish Ballet de la Copenhaga.

Repertoriul sau include;

Rolurile titulare  in La SylphideManon si Caroline Mathilde, Hilda in A Folk Tale, Eleonora in The Kermesse in Bruges, Odette/Odile in Swan Lake, Juliet in Romeo and Juliet si Aurora in Frumoasa adormita.

Roluri solo in PartitaPas de Deux,  L’après-midi d’un faun, si  Simphonia a 5-a de Mahler .

 

Matthew Golding

Matthew Golding, prim-solist la Dutch National Ballet, va părăsi compania martie in 2014 pentru a se alătura The Royal Ballet din Londra, ca prim-solist.

Golding va rămâne asociat cu olandezii de la Dutch National Ballet ca un artist invitat regulat.

Începând cu sezonul 2014-2015, el se va întoarce în mod regulat pe scena The Amsterdam Music Theatre.
Golding dansează rolul principal in Don Quijote al lui Alexei Ratmansky de la 12 octombrie 2013 iar ultima sa reprezentatie va fi in Fairytales, în luna martie 2014.

Dansatorul canadian Matthew Golding s-a Dutch National Ballet ca solist în anul 2009. Cea mai importanta reprezentatie a avut loc în februarie 2010, cu interpretarea sa din rolul Basilio din Don Quijote al lui Alexei Ratmansky. El a fost promovat ca prim-solist la sfarsitul aceui an. În timpul perioadei sale la Dutch National Ballet, Golding a devenit o mare stea internațională.

Pe parcursul carierei sale, el a primit deja mai multe premii și nominalizări.Anul trecut , el a fost decorat cu “Zwaan” pentru prestatia sa in Short Time Together de Paul Lightfoot și Sol León .

În 2002 , la o vârstă fragedă , el a câștigat Youth America Grand Prix, și a fost distins cu Premiul Alexandra Radius în 2011 .
În același an, el a fost nominalizat pentru un “Zwaan” – de data aceasta pentru rolul din Don Quijote al lui Alexei Ratmansky.
În 2012 și recent în 2013 , el a primit nominalizari pentru Benois de la Danse ( “Oscar-ul” dansului) pentru performantele sale respective din Spargatorul de nuci, Mouse King și Cenușăreasa de Christopher Wheeldon .

Golding nu este străin de The Royal Ballet:el a debutat cu The Royal Ballet ca invitat în La Bayadere . Prima sa reprezentatie cu The Royal Ballet va fi la 27 martie 2014, în Frumoasa din padurea adormita .

Nopti albe (1985)

Regizor: Taylor Hackford
Scenaristi: Nancy Dowd
Eric Hughes
James Goldman
Durata: 136 minute
Nikolai Rodcenko este un dansator rus care a emigrat in vest. Dupa 8 ani, avionul in care se afla are o defectiune si aterizeaza fortat pe teritoriul Rusiei.
Ajuns din nou in tara natala, Kolia este recuperat de autoritati si izolat intr-un apartament in care il cunoaste pe un american negru, Raymond care locuieste aici ,in ciuda conditiilor grele, alaturi de sotia sa,rusoaica Daria.
In acest timp, KGB-ul pregateste revenirea pe scena artistica a marelui balerin-fiu ratacitor. Avand aceeasi pasiune pentru dans, Kolya si Raymond se imprietenesc si, in scurt timp,Kolia reuseste sa-i convinga pe Daria si Raymond sa il ajute sa evadeze.
Cu sustinerea Galinei Ivanova, dansatoare si fosta iubita care nu-i intelege “tradarea”repetata, Kolya transmite mesaje prietenilor din afara blocului comunist, pregatindu-si plecarea.

Alina Cojocaru paraseste The Royal Ballet

Balerina Alina Cojocaru şi partenerul său, Johan Kobborg, au anunţat că vor părăsi The Royal Ballet la finalul sezonului 2012-2013, informează site-ul oficial al Royal Opera House din Londra. Ştiri pe aceeaşi temă Prim-balerina Operei Române, în juriu la „România dansează“ Vadim Tudor: “În tinerețe, am fost agresat de două balerine nimfomane”… VIDEO Alina Cojocaru a câştigat cel mai important premiu din balet Cei doi au anunţat că vor părăsi The Royal Ballet (Covent garden) pentru a îmbrăţişa “alte provocări artistice”.
Ultimul spectacol pe care cei doi dansatori principali ai The Royal Ballet îl vor susţine pe scena acestei instituţii va fi “Mayerling”, pe 5 iunie. Cei doi sunt incluşi şi în programul de turneu al The Royal Ballet, cu spectacole pe 10 şi 12 iulie, la Tokyo. “Alina şi Johan au avut interpretări memorabile ca membri ai The Royal Ballet atât la Royal Opera House cât şi în lume. În ultimii zece ani mi-a făcut plăcere să văd cum creşte parteneriatul lor unic, la fel cum şi publicul nostru a fost martor la această maturizare şi le urez succes în următoarea etapă a cerierei lor”, a declarat directorul The Royal Ballet, Kevin O’Hare, citat de Mediafax. Alina Cojocaru (31 de ani) şi Johan Kobborg(45 de ani) au devenit parte din compania The Royal Ballet în 1999. Potrivit Mediafax, cei doi au declarat, referitor la alegerea lor de a pune punct colaborării cu prestigioasa instituţie: “Avem experienţe minunate cu The Royal Ballet de-a lungul anilor şi ne considerăm norocoşi să fi lucrat alături de atâţia artişti care ne-au inspirat. Avem cele mai bune gânduri pentru Kevin O’Hare şi dansatorii The Royal Ballet şi am vrea să mulţumim publicului care ne-a susţinut şi care ne-a fost loial şi cu care am împărtăşit atâtea momente magice”.

Una dintre cele mai expresive Giselle Alina Cojocaru, născută la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat în cadrul Companiei de Balet din Kiev (debutând în “Don Quijote”, “Frumoasa din pădurea adormită”, “Spărgătorul de nuci”, “Coppelia”). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în “Giselle”, ea a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din “Lacul lebedelor”, “Romeo şi Julieta” (coregrafia Kenneth McMillan), “Don Quijote” (în viziunea lui Rudolf Nureev), “Evgheni Oneghin” (semnat de John Cranko), “Baiadera” (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au adăugat, în ultima vreme, noi titluri precum “Mayerling”, “Gong”, “Sylfida”, “Manon” (în coregrafia lui McMillan). În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe scena românească, interpretând, alături de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, rolul titular din “Giselle”, revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu”. Ea a primit şi distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler. Alina Cojocaru a fost desemnată, în 2004, cea mai bună balerină în cadrul festivalului Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky, distincţie acordată o dată la doi ani. În 2005, ea a prezentat, la Sala Palatului din Capitală, spectacolul de balet “Don Quijote”, iar la începutul anului 2007, a susţinut, la Teatrul Naţional Bucureşti, alte două spectacole. Alina Cojocaru a revenit pe scena românească, la Opera Naţională Bucureşti, în ianuarie 2008, în spectacolul de balet “Baiadera”, şi în luna mai a anului 2010, în “Giselle”.

În 2009, evoluţia balerinei Alina Cojocaru în spectacolul “Giselle” din 2001, de la Royal Opera House din Londra, s-a clasat pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului. Totodată, Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului “Balerina deceniului”, decernat anul trecut cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet – “Stars of the 21st Century” – care a fost organizată la Moscova. În afară de Alina Cojocaru, atunci au mai fost premiate Lucia Lacarra din Spania şi Svetlana Lunkina şi Diana Vishneva din Rusia.

Alin Gheorghiu

Alin Gheorghiu (n. 21 aprilie 1973) este un balerin român, prim solist al Operei Naționale Bucuresti din anul 1993.

Alin Gheorghiu a absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București în 1992.
În 2001 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, secția Coregrafie, specializarea regie coregrafie.
Alin Gheorghiu este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei a colaborat cu instituții de profil din țară și din străinătate și a dansat alături de personalități ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor.
A câștigat Premiul I la Concursul Național de Balet (1989 și 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) și a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de către Președinția României în 2004.
În 1991 a fost invitat la Festivalul de Balet de la La Baule (Franța), unde a dansat alături de Catherine Halley, Maximiliano Guerra, Kader Belarbi. ICR Bucuresti i-a acordat o bursă la Roma, în 1998. A efectuat cu Teatrul Fantasio din Constanța un turneu în Germania cu „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski în 1994 si a fost invitat la Festivalul de la Vigniale (Italia), unde a dansat alături de Luciana Savigniano și Rafaelle Paganini în 1995. A mai participat în 1998 la Festivalul de Balet de la Udine (Italia), unde a dansat alături de Gheorghe Iancu, și a fost invitat să interpreteze rolul Albert din „Giselle” de Adolphe Ch. Adam la Teatrul de Operă și Balet din Ruse (Bulgaria) în anul 2000.
A fost din 2002 solist la Landestheater Salzburg (Austria), apoi, în 2007, a revenit ca prim solist la Opera Națională București.

Repertoriu

Din repertoriul lui Alin Gheorghiu fac parte roluri precum:
Phoebus din „Notre Dame de Paris” (colaj muzical, coregrafia: Ioan Tugearu),
Vronski din „Anna Karenina” de Piotr Ilici Ceaikovski (coregrafia: Ioan Tugearu),
Petrucchio din „Îmblânzirea Scorpiei” (colaj muzical, coregrafia: Ioan Tugearu),
Oberon din „Visul unei nopți de vară” (coregrafia: Mihaela Atanasiu),
Escamillo din „Carmen” de Georges Bizet și Rodion Șcedrin,
Manfred din „Manfred” de P.I. Ceaikovski (coregrafia: Ioan Tugearu),
Kascey din „Pasărea de foc” de Igor Stravinski, coregrafia: Alexa Mezincescu,
„Bolero” de Maurice Ravel,
Pas de deux din „Paquita” de Ludwig Minkus (coregrafia: Marius Petipa, regia: Ileana Iliescu),
„Anotimpurile” de Antonio Vivaldi,
Antonio din „Faust” de Charles Gounod (coregrafia: Alexa
Mezincescu), Aida-Radames Iguaya-coregrafia Gelu Barbu
Soțul din „Femei” (colaj muzical, coregrafia: Gheorghe Iancu),
precum și o suită de roluri de exceptie, realizate la Landestheater din Salzburg.

La acestea se adaugă rolurile din baletele de dans clasic cum ar fi:
Siegfried din „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski (regia și adaptarea coregrafică: Oleg Danovski),
Deirfgeis din „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski (regia și adaptarea coregrafică: Gheorghe Iancu),
Prințul Albert și Hans din „Giselle” de Adolphe Charles Adam (regia și adaptarea coregrafică: Mihai Babușka),
Basil din „Don Quijote” de Ludwig Minkus (regia și adaptarea coregrafică: Vasile Marcu si Mihai Babușka),
Romeo din „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev (coregrafia: Ioan Tugearu),
Solor din „Baiadera” de Ludwig Minkus (regia și adaptarea coregrafică: Valerii Kovtun).

De-a lungul carierei a fost în numeroase turnee în Italia, Germania, Elveția, Austria, Olanda, Bulgaria, Coreea de Nord, Belgia, Franța, Finlanda.

Oleg Danovski

Biografia coregrafului Oleg Danovski (1917- 1997) constituie  rezultatul unui efort de documentare si redactare de mai bine de sase ani, care a presupus consultarea unor categorii de surse dintre cele mai diverse (articole si carti de specialitate, dictionare românesti si straine, memorialistica, documente de arhiva,  filme, discutii cu prieteni, rude, colaboratori ai personajului principal), calatorii de documentare si propria arhiva a autoarei care l-a cunoscut pe Oleg Danovski, l-a urmarit în repetitii si spectacole si a consemnat mai multe ore de interviuri cu el, în anii de dinaintea mortii, când era directorul Teatrului de Balet din Constanta.
Oleg Danovski merita pe deplin o asemenea biografie, nu numai fiindca a impulsionat si hranit cu geniul sau creator baletul Operei Române vreme de aproape 40 de ani (1941-1977), a înfiintat aproape din nimic la Constanta unul dintre cele mai performante ansambluri de balet din Europa (1978-1996), ci si fiindca este unul dintre creatorii români care au convins de geniul lui si strainatatea, impunându-se pe scenele marilor teatre ale lumii si stând cu demnitate alaturi de adevarati monstri sacri ai dansului, care l-au apreciat si au fost onorati sa joace în coregrafiile sale sau sa-l cheme sa monteze spectacole în tarile lor, care sunt Rusia, Cuba, Anglia, Austria, Italia, Bulgaria, Iugoslavia etc. Cunoasterea activitatii sale si a confratilor sai într-o adevarata epoca de aur a baletului românesc, ar putea constitui un imbold si o sursa de revigorare pentru reprezentantii dansului românesc, clasic si modern de azi si o rasplata, chiar daca postuma pentru el si desigur un imbold pentru cultivarea memoriei si continuitatii acestei splendide arte.

Sting & Alessandra Ferri

Suita pentru violoncel de Bach (Nr. 1 în Sol major – Prelude)

Alessandra Ferri este o fosta balerina absoluta din Italia. A dansat pentru “Royal Ballet”,  “American Ballet Theatre” si “La Scala” din Milano, inainte de retragerea sa la 10 August 2007.
Nascuta: 6 mai 1963, Milano
Educatie: Royal Ballet School
Gordon Matthew Thomas Sumner, cunoscut sub numele sau de scena “Sting”, este un muzician, englez.
Nascut: 2 octombrie 1951, Wallsend
Trupe: The Police (1977 – 1986), Band Aid (1984), Strontium 90 (1977), Last Exit

Floria Capsali

Floria Capsali (1900-1982) a fost o balerină și maestră de balet din România.

Bunicul din partea mamei a fost tatăl actorului Ion Manolescu, care i-a devenit tutore. Tatăl său, deși a fost negustor, avea o educație aleasă și o diplomă de absolvent de Universitate.

Floria Capsali a urmat primele clase la Bitolia, iar în 1913 s-a stabilit la București. Aici a continuat studiile întâi la Școala Centrală, după care la Academia de teatru și apoi la Conservator.

După ce a absolvit Conservatorul din București a plecat la Paris, unde a petrecut 9 ani, studiind baletul cu Enrico Checchetti și apoi cu Nicolas Legat. În paralel, a studiat istoria artei la Sorbona.

După revenirea în România a susținut o serie de recitaluri în coregrafii proprii, ca: “Papillon“ de Robert Schumann “Mefisto – vals“ de Franz Liszt și a montat scene coregrafice în spectacolul de teatru “Visul unei nopți de vară“.

În anul 1926 s-a căsătorit cu sculptorul Mac Constantinescu, care fiind si un scenograf talentat, a contribuit la realizarea decorului și costumelor pentru spactacolul “Nuntă în Carpați“ de Paul Constantinescu.

În 1927, Floria Capsali a colaborat cu Dimitrie Gusti, la culegerea de material folcloric, cunoscând astfel dansul popular românesc autentic.

Curând după aceea, a deschis o Școală particulară de dans, unde s-au format marii balerini români.

Din 1938, Floria Capsali a fost maestră de balet la Opera Națională București a reorganizat trupa, mărind numărul soliștilor și formând un grup de asistenți pe care-i coordona direct.

Floria Capsali a fost o perioadă și directorul Operei Române, după care a a activat la Rapsodia Română.

Prin Decretul nr. 1077 din 22 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, coregrafei Floria Capsali-Dumitrescu i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Socialistă România „pentru merite deosebite în activitatea artistică”.


A organizat Liceul de Coregrafie din București, unde s-au format și continuă să se formeze, generații întregi de dansatori. În 1998, printr-un ordin al ministrului Andrei Marga, Liceul de Coregrafie din București și-a schimbat denumirea în Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”.

Mikhail Baryshnikov

Mijaíl Nikoláyevich Baryshnikov este un dansator, coregraf şi actor american de origine rusă. Este adesea recunoscut ca fiind cel mai bun dansator de balet din lume. Criticul Clive Barnes, o dată la numit “cel mai perfect dansator-pe care l-am văzut vreodată”

Baríshnikov s-a născut la Riga, în Republica Sovietică Socialistă Letonă (URSS), din părinţi rusi. Tatăl său a fost inginer, iar mama sa croitoreasă. La vârsta de doisprezece ani, mama lui sa sinucis,

Mihail a fost crescut de tatăl sau şi de bunica. Artistul îşi aminteşte copilăria ca fiind relativ fericita , merge la şcolile publice locale şi este un copil care este activ la înot şi fotbal. Privind retrospectiv, este foarte greu de înţeles cum a ajuns balerin celebru, deoarece pe atunci ,el nu dadea nici un fel de atentie acestei activitati . Mama sa, a fost o mare admiratoare a baletului . La unsprezece a înaintat cererea de admitere la Scoala de Balet a Operei din Riga, unde a fost acceptat un an mai târziu, în 1960 , şi unde si-a continuat studiile academice. În acest timp, Baryshnikov a învăţat să vorbeasca franceza şi aspira sa fie un pianist celebru .

Între timp, s- a îndrăgostit de balet , surclasand afectiunea sa pentru pian şi, ca urmare a decis să urmeze o carieră ca balerin .

În 1963, în timpul unei vizite la Leningrad, el a aplicat pentru a celebra Scoala de balet Vaganova. A fost admis şi a fost repartizat la clasa lui Aleksandr Puşkin, care a fost anterior si profesorul lui Rudolf Nureyev. Baryshnikov a declarat mai tarziu , ca Puşkin a fost ca un tată pentru el. După terminarea studiilor, în 1966, el sa alăturat trupei Baletului Kirov din Leningrad.

În ciuda tradiţiei, Baryshnikov nu a început ca ucenic în corpul de balet, ci si-a făcut debutul ca solist în Giselle. In acelasi an a castigat medalia de aur la concursul internaţional de balet la Varna, in Bulgaria. La întoarcerea sa la Leningrad, el a continuat cu acelaşi succes. Dupa numai doi ani, I s- a fost oferit rolul de prim balerin în Gorianka de Oleg Vinograd, rol special facut pentru Baríshnikov.

In acelasi an el a primit medalia de aur la primul concurs internaţional de balet de la Moscova şi, de asemenea, premiul Nijinsky. Astfel a devenit cel mai tânăr dansator care a primit Premiul de Merit al URSS. În timpul şederii sale în Rusia, el a fost partenerul Irinei Kolpakova, care era considerata: cea mai mare balerină clasica in viata . După întâlnirea cu coregraful francez , Roland Petit , la Leningrad, acesta din urma l-a invitat pe Baryshnikov să participe la un turneu in Canada. În 1974, în timpul acestui turneu, dansatorul a cerut azil politic în Toronto.

Intre anii 1974 – 1979 ,l a fost primbalerin al Teatrului de balet al Americii (ABT), unde a fost partenerul lui Gelsey Kirkland. El a lucrat de asemenea in New York la City Ballet, si a facut turnee in lumea intreaga timp de 15 luni .

El s-a întors la ABT în 1980 ca balerin si director artistic, o poziţie pe care a deţinut-o timp de un deceniu. La data de 3 iulie 1986, el a devenit cetăţean naturalizat al Statelor Unite.

Decada anilor 90 a adus modificări importante , a aparut in filme Company Business, cu Gene Hackman, 1991, dar si-a lansat propria linie de parfumuri şi îmbrăcăminte de dans Baryshnikov.

Schimbarea cea mai importantă în viaţa sa profesională, a fost cand a luat decizia de a ieşi din baletul clasic si de a se dedica dansului modern, infiintand White Oak Dance Project, impreuna cu Mark Morris şi a unde a fost director artistic din 1990 până în anul 2002 .

În decembrie 2000, Misha a câştigat premiul John F. Kennedy Center, pe care l-a impartit cu tenorul spaniol Plácido Domingo şi actriţa Angela Lansbury. În 2004 a deschis Centrul pentru Arta din New York.

De asemeni a primit două titluri de Doctor honoris causa , in 28 septembrie 2007, de la Conservatorul Shenandoah , precum şi la 11 mai 2006 de la Universitatea din New York.

În 1980 a cunoscut-o pe actrita Jessica Lange, cu care s-a căsătorit. Impreuna au o fica : Alexandra Baryshnikova . În 1982 s-a încheiat relatia lui cu Lange. Baryshnikov a avut timp de mai mulţi ani o relaţie cu balerina Lisa Rinehart, impreuna au trei copii: Sofia, Anna şi Pet.

Monica Petrica

Monica Petrica, prim-balerina a Operei Romane si partenera lui Razvan Mazilu in cele mai apreciate spectacole de dans contemporan din Romania, face parte din juriul show-ului „Romania danseaza“, care este difuzat la Antena 1 in aceasta primavara.

„Dansul este o bucurie a oamenilor, nealterata, iar dansul profesionist este transformarea acestei bucurii in arta. Tocmai de aceea am acceptat cu drag propunerea de a ma alatura echipei «Romania danseaza»“, a declarat balerina. Monica Petrica (35 de ani) a inceput sa cocheteze cu baletul de la varsta de trei ani, cand, impreuna cu unchiul sau, maestru de balet al lotului national de gimnastica, mergea la sala de balet a scolii sportive. in clasa a patra, Monica intra deja prima la sectia de coregrafie a Liceului de arta „George Enescu“, unde a si absolvit ca sefa de promotie. Dupa liceu, timp de doi ani, Monica a lucrat in compania de dans „Oleg Danovski“. A pe marile scene din Germania, Franta, Italia si Olanda, iar in prezent este prim-balerina a Operei Nationale. „Romania danseaza“ este un talent-show la care pot participa oameni obisnuiti, indiferent de varsta. Emisiunea are la baza formatul „Got To Dance“, lansat in Marea Britanie, in 2009, ajuns deja la sezonul 4.

Vaslav Nijinsky

Vaslav Nijinsky s-a născut în anul 1889 sau 1890 la Kiev, originea lui fiind poloneza, parintii lui fiind, Tomasz Niżyński (n. 07 martie 1862) și Eleonora Bereda (n. 28 decembrie 1856). Nijinsky a fost botezat în Varșovia și sa considerat a fi polonez, în ciuda dificultăților pe care le avea in a vorbi corect limba, ca urmare a faptului ca si-a petrecut copilăria în interiorul Rusiei, unde părinții săi au  lucrat.

Studiaza in Rusia si se angajeaza in teatrul Mariinski. Intre 1910-1917 danseaza in trupa lui Serghei Pavlovici Diaghilev, avandu-le partenere pe celebrele balerine Anna Pavlova si Tamara Karsavina. Spectacolele companiei “Baletele Ruse” realizeaza o sinteza a artelor – coregrafie, muzica, pictura, ceva inedit pentru acel moment. De altfel Viaceslav Nijinski adept al dansului clasic, in lucrarea numita “Dupa amiaza unui faun” scrisa Claude Debussy revolutioneaza formele dansului clasic prin mijloace de expresie neconventionale.

El reinventează vocabularul si limbajul dansului, expunând noua sensibilitate psihologica; influentat categoric de stilul statuilor grecesti (fata de ce se dansa pana atunci – miscari in stilul statuilor egiptene) putem spune ca incepe fara indoiala, ERA BALETULUI MODERN!

 

Astfel,dansatorul renunta la verticalitatea pozitiei, nu mai tine cont de cele 8 puncte ale spatiului, de diagonala si manej (cerc), formulele academice se reinventeaza, se danseaza pe orice muzica (mai tarziu si fara muzica!) si in orice loc neconventional (scena,strada,etc).

Revenind la Viaceslav Nijinski, el danseaza in creatii coregrafice precum “Till Eulenspiegel”, “Ritualul primaverii”, “Petruska”, iar in baletul “Jeux” foloseste ca sursa de inspiratie, jocul de tenis. Iata cum putem vorbi despre INTERFERENTE ARTISTICE intr-un spectacol (incrucisarea mai multor factori artistici – muzica, dans, pantomima, teatru), iar spectacolele companiei “Balete Ruse”, avandu-l ca solist pe celebrul dansator V. Nijinski, deschide poartea stilului modern.

Ultima aparitie pe scena a fost in baletul “Petruska”, mai apoi fiind internat la sfarsitul vietii, intr-un ospiciu din St. Moritz si in cele din urma moare in 1950.

Viaceslav Nijinski, desi adept al dansului clasic, a reprezentat unul din momentele determinante in evolutia dansului. Reinventand vocabularul si facand o ruptura in conceptual esential al dansului, ramane in constiinta tuturor dansatorilor, ca fiind reprezentant important al stilului modern.

Alicia Alonso

Teatrul American de Balet si Compania de Balet din New York  au prezentat un spectacol in Cuba, pentru prima data dupa 50 de ani, in luna noimbrie 2010, ca omagiu adus prim-balerinei absolute cubaneze, Alicia Alonso, cu ocazia celei de-a 90-a aniversari.

Alonso a pus bazele Companiei Nationale de Balet din Cuba in 1948 si a declarat ca i se pare minunat faptul ca acest eveniment va avea loc in timpul Festivalului International de Balet din Havana, a avut loc intre 28 octombrie si 7 noiembrie 2010, informeaza AFP.

Teatrul American de Balet a interpretat “Teme si Variatii”, o piesa adaptata special pentru Alicia Alonso de catre George Balanchine. Ultima data cand aceasta trupa a dansat in Cuba a fost in 1960, cu doi ani inaintea impunerii unui embargo de catre Guvernul de la Washington. Alonso isi aduce aminte ca trupa de balet din New York a fost prima cu care a dansat in Statele Unite. Debutul sau in America l-a avut la Casa Operei Metropolitane, interpretand rolul principal in piesa “Giselle” in 1943.

La 90 de ani, isi insoteste trupa de balet in toate turneele

Cu toate ca are probleme cu vederea si merge foarte greu, prim-balerina absoluta cubaneza continua sa insoteasca trupa nationala de balet a Cubei in toate turneele sale.

Dansatorii ei vor prezenta doua noi piese de balet in timpul festivalului, una din ele fiind “Moartea lui Narcis”, piesa bazata pe un poem al artisului cubanez Jose Lezama Lima, care a fost marginalizat de catre regimul cubanez in anii ‘70 din cauza orientarii sale homosexuale. Cea de-a doua piesa, “Noaptea Eclipsei”, este bazata pe o poveste de dragoste dintre doi cubanezi din secolul al XIX-lea.

Alicia Alonso a indrumat generatii intregi de balerini cubanezi

Alicia Alonso s-a nascut  la 21 decembrie 1920, la Havana, unde si-a inceput studiile in 1931 la Scoala de Balet a Societatii Pro-Arte Musical. Mai tarziu, a plecat pentru a-si continua studiile in Statele Unite. In 1938, a debutat pe Broadway in comedii muzicale, iar un an mai tarziu a intrat la American Ballet Caravan.  In 1940, intra la Ballet Theatre of New York, in anul fondarii, si de atunci a desfasurat o stralucita cariera ca interpreta a marilor opere din repertoriul romantic si clasic.

In 1948, a fondat la Havana Baletul Alicia Alonso, astazi Baletul National al Cubei, unde a indrumat formarea catorva generatii de balerini cubanezi, cu un stil propriu care a cucerit un loc  deosebit in baletul international. Versiunile sale coregrafice ale marilor clasici sunt celebre pe plan international.

Rudolf Nureev

Rudolf Hametovici Nureev (în tătară, Rudolf Xämit ulı Nuriev, în rusă Рудо́льф Хаме́тович Нуре́ев) (n. 17 mai 1938 – d. 6 ianuarie 1993) a fost un balerin de origine tătară din Uniunea Sovietică. Este condiderat ca fiind unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului al douăzecilea.

Nureev s-a născut în zona Irkutsk, in timp ce mama sa călătorea cu trenul (prin Siberia) spre Vladivostok. Aici tatăl său, de origine tătară, era comisar politic. A copilărit în Bașchiria, în apropiere de Ufa. Încă de mic copil a fost atras de dansurile folclorice bașkire. Din 1955 a început să urmeze cursurile de balet, fiind invitat la Institutul Coregrafic din Vaganova, patronat de Școala de balet Kirov din Leningrad. Cu toate ca a inceput studiul baletului la vârsta de 17 ani, târziu pentru a face carieră de balerin, a fost repede recunoscut ca fiind balerinul cel mai talentat pe care scoala l-a avut. În scurt timp, Nureev va deveni unul dintre cei mai faimosi balerini rusi, fiind invitat sa danseze la Viena.
Anul 1961 a fost un punct de cotitură în viața lui: în urma unui accident, prim-solistul Baletului Kirov, Konstantin Sergheev, nu a mai putut dansa, iar în locul acestuia, pentru o prestație la Paris, a fost ales Nureev. Prezența sa i-a uimit pe specialiștii în tehnica baletului.
La Paris ia hotărârea să nu se mai întoarcă în Uniunea Sovietică. În această perioadă l-a cunoscut pe balerinul Erik Bruhn, care i-a devenit protector, prieten, cât și partener de viață.
În 1962, este invitat de către balerina Margot Fonteyn pentru a dansa într-o gală de balet, alături de Royal Ballet, la Londra.
În anii ’70, a jucat în mai multe lungmetraje și a ajuns în Statele Unite pentru un spectacol preluat de pe Broadway: Regele și cu mine.
În anii ’80, se îmbolnăvește de SIDA.
În 1983, devine directorul Baletului Operei din Paris.
În 1988, Nureev este numit Cavaler al Legiunii de Onoare.
În 1992, ministrul francez al culturii i-a acordat ceea mai înaltă distincție a Franței în domeniul artistic: Commandeur des Arts et des Lettres.
A murit la vârsta de 54 de ani. Este înmormântat în cimitirul Sainte-Genevieve-des-Bois.

Isadora Duncan

Se spune că istoria a fost scrisă din umbră de către femei. De obicei, în spatele împăraţilor, al regilor sau al marilor conducători a existat întotdeauna o femeie, la ale cărei mici gesturi au căzut sau au fost ridicate palate şi imperii. Forţa unei astfel de femei a rămas mereu o enigmă, descifrată numai de cei care au simţit şi au înţeles puterea feminină de seducţie.

ISADORA DUNCAN (1878-1927)

Balerină americană de origine irlandeză, soţia lui Esenin, autoarea unui roman autobiografic, “Viaţa mea”, Isadora Duncan a rămas cunoscută în istorie pentru concepţiile sale libertine legate de sexualitate. Atât cât a trăit a încălcat normele impuse societăţii, a cunoscut mulţi bărbaţi şi şi-a dăruit întrega viaţă doar iubirii…

“Am dansat goală pe marmura Pantenonului”

“Eu m-am născut sub semnul Afroditei, iar corpul meu, despre care cineva a spus că e unic, a fost menit iubirii şi pasiunilor. Am venit din America în Europa cu toată familia, “o familie exotică de nebuni inofensivi”, cum a spus nu mai ştiu cine, şi m-am oprit în Grecia, ţara graţiei, a artei şi a iubirii. Mă urmărea un singur gând, să trăiesc armonia trecutului printre ruinele Acropolei. De aceea, sfidându-i pe toţi, am dansat goală pe marmura Pantenonului. Am vrut să descifrez (şi cred că am reuşit) tainele iubirii ca artă şi arta din iubirea dezlănţuită.

Am iubit mulţi bărbaţi, dar pe toţi sincer şi generos, sau cum a scris inspirat şi exact cineva, “în nuditatea morală şi fizică a frumuseţii” mele. N-am fost niciodată o ipocrită: când îmi plăcea un bărbat, mă ofeream toată şi necondiţionat. De aceea l-am iubit, poate, pe Esenin, care mi-a oferit numai suferinţă. Dar, uluitor, şi un strop de pasiune.”

Balerini celebri

Un dansator de balet nu devine celebru peste noapte, el trebuie sa dea dovada de multa rabdare si sa depuna mari eforturi pentru a avea performante in arta baletului.

Baletul pare simplu si usor de practicat, insa pozitiile specifice baletului, intoarcerile si salturile, pozitia de a sta pe varfurile degetelor de la picioare si miscarile picioarelor sunt greu de executat. Pentru a fi mai precisi, baletul poate fi considerat ca una din formele cele mai grele de dans. Daca ati citit biografiile dansatorilor de balet celebri, ati observat ca majoritatea dintre ei au inceput sa practice aceasta arta de la varsta timpurie de noua sau zece ani. Cu ani de practica si de munca grea se poate ajunge un maestru in balet.

Arta baletului originar dateaza din cele mai vechi timpuri, istoria acestuia putand fi urmarita inapoi pana in secolul 15, cand a fost practicat pentru prima data in Italia. De atunci, s-a raspandit in multe alte tari si a devenit o forma de dans populara. Multi dintre dansatorii de balet sunt amintiti si onorati chiar si astazi pentru performantele lor extraordinare. Iata cativa dansatori de balet celebri, cunoscuti peste tot in lume pentru stilul lor unic de dans.

Frederick Ashton (1904-1988)

Frederick Ashton, dansator si coregraf celebru de balet, s-a nascut in Ecuador, America de Sud. El a fost motivat sa devina dansator de balet dupa ce a vazut performanta legendarei balerine Anna Pavlova. In 1919 s-a inscris la Colegiul Dover, in Anglia. Frederick a devenit un coregraf de succes de la primul sau spectacol de balet, “The Tragedy of Fashion”, in 1926. Alte lucrari celebre ale sale includ A Wedding Bouquet, Dante Sonata, Symphonic Variations, Cinderella, Sylvia si Ondine. Frederick Ashton a fost coregraf fondator al Baletul Regal din Londra. In 1959, Academia Regala de Dans i-a acordat premiul de Incoronare. A primit, de asemenea, Medalia de Aur in 1972, din partea Fundatiei Aria Carina din Suedia.

Frederick Ashton

Frederick Ashton, balerin celebru

 

 

Erik Bruhn (1928-1986)

Erik Bruhn, dansator de balet danez, s-a nascut pe 3 octombrie 1928, in Copenhaga, Danemarca. El s-a alaturat baletului regal danez la varsta de noua ani. La inceputul carierei sale, a lucrat cu aceeasi companie daneza si Baletul Metropolitan din Anglia. In 1949, Erik Bruhn a obtinut postul de solist, cel mai inalt nivel in baletul danez. In acelasi an, s-a alaturat Teatrului de Balet din New York. Performanta sa maxima a fost rolul lui Albrecht din Giselle, unde a facut echipa cu Dame Alicia Markova. Unele dintre spectacolele sale celebre de balet se numara La Sylphide, Romeo si Julieta si Lacul Lebedelor. Mai mult decat un renumit dansator de balet, Erik Bruhn a fost si un actor recunoscut, autor, coregraf si director de companie.

Erik Bruhn

Erik Bruhn, balerin celebru

 

Rudolf Nureyev (1938-1993)

Rudolf Nureyev, dansator de balet rus, a fost inspirat sa devina dansator de balet dupa vizionarea spectacolului “Song of the Cranes”. Desi a invatat sa danseze balet de la o varsta timpurie, el a aderat oficial la Institutul de Stat Coregrafic Leningrad la varsta de 17 ani. In cativa ani, a devenit solist si a executat mai mult de 15 dansuri de balet. Spectacolele sale celebre de balet includ Frumoasa din Padurea Adormita, Marguerite si Armand, La Bayadère si multe altele. Rudolf Nureyev a fost primul dansator de balet care a avut performante in ambele stiluri de balet, clasic si modern, in acelasi timp.

Rudolf Nureyev

Rudolf Nureyev, balerin celebru

 

Mikhail Baryshnikov (nascut in 1948)

Mikhail Baryshnikov, actor si dansator rus, este unul dintre cei mai celebri dansatori de balet din lume. Incurajat de mama sa, a inceput sa practice baletul de la varsta de 15 ani, in 1963. Datorita stilul sau de dans gratios, s-a alaturat Baletului Kirov din Leningrad in 1966 si i-a fost acordata o pozitie solista. Baryshnikov a devenit membru al Baletului National din Canada si s-a alaturat mai tarziu Teatrului de Balet American. Intre timp, a invatat stilul de dans al lui George Balanchine la New York City Ballet. S-a intors la Teatrul de Balet American ca director artistic si a lucrat la Proiectul Stejarul Alb. Cea mai notabila performanta a lui Mikhail Baryshnikov a fost “Spargatorul de nuci“. In anul 2000 a fost recompensat cu Premiul de onoare Kennedy. Din 2004, a demarat propriul centru, Baryshnikov Arts Center.

Mikhail Baryshnikov

Mikhail Baryshnikov, balerin celebru

 

Baletul de astazi este, de fapt, o contributie adusa balerinilor si balerinelor celebre. In prezent exista multe scoli care ofera programe academice de invatare a acestui dans. Daca va place si aveti talent, puteti sa va inscrieti intr-un program universitar bun, care va poate ajuta sa ajungeti in companii de balet celebre.

Ekaterina Maksimova

Ekaterina Maksimova se numara printre cele mai iubite balerine ruse ale secolului XX. Impreuna cu Vladimir Vasiliev, care i-a fost partener atat pe scena, cat si in viata de zi cu zi, a format probabil cel mai frumos cuplu din istoria baletului. Maiestria artistica, farmecul si zambetul captivant al Ekaterinei Maksimova au incantat publicul de pe toate continentele.

Ekaterina Maksimova s-a nascut la Moscova, la 1 februarie 1939, si a studiat la Institutul coregrafic din  capitala rusa, la clasa profesoarei Elizaveta Gerdt. Inzestrata cu un talent exceptional, a fost acceptata in trupa Teatrului Mare imediat dupa absolvire. In 1960, sub indrumarea Galinei Ulanova, interpreteaza pentru prima data Giselle. Insa primul mare succes l-a avut cu Floarea de piatra, in coregrafia renumitului Yuri Grigorovici. Alte roluri emblematice ale Ekaterinei Maksimova au fost Julieta, Kitri din Don Quixote, Masha din Spargatorul de nuci, Phrygia din Spartacus.

In anii ’70, Maksimova s-a numarat printre putinii artisti rusi carora li s-a permis sa participe la turnee internationale, ceea ce i-a permis sa lucreze cu nume mari ale artei coregrafice occidentale, precum Maurice Béjart, John Cranko, sau Roland Petit. Alaturi de sotul ei, Vladimir Vasiliev, a intreprins turnee independent de trupa Teatrului Mare si a interpretat roluri noi, create special pentru ea de catre Vasiliev: Anyuta (1986), Cenusareasa (1990).

Ekaterina Maksimova s-a stins din viata la varsta de 70 de ani, la 28 aprilie 2009. Vestea neasteptata a mortii sale a indurerat lumea baletului si iubitorii artei dansului.

(sursa: great.russian-women.net)

Silvia Irinel Liciu

Silvia Irinel Liciu

(n. 1928, Cluj-Napoca – d. 26 mai 2002, Bucureşti).

Pe numele său adevărat Silvia Lia Voicu, a studiat baletul la Cluj-Napoca cu mătuşa sa, Elena Penescu Liciu, specializându-se la Moscova şi Leningrad. A debutat în 1948 cu piesa Faust. Între 1950 şi 1970 a fost prim-solistă a baletului Operei Române din Bucureşti. A interpretat majoritatea rolurilor principale din baletele clasice, iar spre sfârşitul carierei a abordat şi dansul contemporan. După fiecare spectacol primea coşuri cu flori şi sticle cu şampanie de la acoliţii vremii, în culise era aşteptată chiar de Tanţi şi Lica Gheorghiu, fetele dictatorului comunist. A susţinut spectacole în mai multe state europene, printre care Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, precum şi pe alte continente America, Asia sau Australia, alături de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu şi Ileana Iliescu.
Rolurile din Lacul Lebedelor şi Romeo şi Julieta au fost foarte bine primite de critici. Cu Lacul Lebedelor a înregistrat un uriaş succes la Moscova, unde a refuzat să rămână definitiv, pentru a dansa. Partener i-a fost, până în 1965, Gabriel Popescu, cel mai cunoscut balerin român. A colaborat cu Oleg Danovski, dansând în mai toate spectacolele semnate de acesta. După fuga partenerului său în Franţa, Irinel Liciu a decis să părăsească pentru totdeauna scena.
Pentru ultima dată, marea balerină a dansat pe 12 februarie 1970, încheind cu acelaşi rol cu care debutase. Ea a refuzat să revină în lumea artistică chiar şi atunci când a fost de mai multe ori invitată să lucreze alături de noii ei colegii. Ignora până şi propriile aniversări organizate la Operă. Nu dorea sa fie filmată sau fotografiată.
A fost recompensată pentru activitatea ei cu titlul de Laureată a Premiului de Stat iar, în 2001, cu ocazia aniversarii a 80 de ani de la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti, i-a fost acordat Ordinul „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler.

La 26 mai 2002 s-a sinucis cu o supradoza de somnifere, la cateva ore dupa ce sotul ei, marele poet Stefan Augustin Doinas incetase din viata din cauza unui stop cardiac. Fusesera nedespartiti timp de 42 de ani. Ea avea 74 de ani si el 80. Pentru a intelege viata celor doi, voi enumera cateva repere biografice.

Scriitorul Stefan Augustin Doinas, pe numele sau adevarat Stefan Popa, s-a nascut la 26 aprilie 1922, in comuna Santana, din judetul Arad, ca fiu al Floritei si al lui Augustin Popa. A urmat cursurile Liceului Moise Nicoara din Arad, unde l-a avut ca profesor de limba si literatura romana pe Alecu Constantinescu, tatal dramaturgului Paul Everac.

In toamna anului 1941 a plecat la Sibiu, unde se refugiase Universitatea clujana, in urma cedarii Ardealului de Nord catre Ungaria. Dupa trei ani petrecuti la Facultatea de Medicina, in plin razboi, renunta la studiile medicale si intreprinde alte studii, umanistice, la Facultatea de Litere si Filosofie, al carei licentiat devine. A avut profesori de mare prestigiu, precum Lucian Blaga, Liviu Rusu si D.D. Rosca. S-a intors in satul natal ca profesor si mai tarziu a fost transferat la Halmagiu si Gurahont. In 1955, a renuntat la invatamant si s-a stabilit in Bucuresti. Radu Stanca l-a angajat la revista Teatru. Intamplarea a facut sa gaseasca o camera de locuit tocmai la varul lui Irinel Liciu. Ea era deja o stea a baletului romanesc, prim-balerina, premiata cu multe distinctii.

La 3 februarie 1957, Stefan Augustin Doinas a fost arestat si condamnat la un an de inchisoare pentru omisiune de denunt. Prezent la redactia revistei Teatru, dupa inabusirea miscarilor revolutionare din Ungaria, din noiembrie 1956, Marcel Petrisor unul dintre amici, i-a invitat pe toti cei prezenti in Piata Universitatii pentru un miting anticomunist. El nu a denuntat aceasta invitatie.

A fost eliberat la 5 februarie 1958 si la 8 aprilie s-a casatorit cu Irinel Liciu.

O perioada a cautat sa traiasca din publicistica, fiind refuzat la orice tentativa de angajare, datorita cazierului. In 1963, George Ivascu l-a luat protectia sa, la revista Lumea. In 1964, debuteaza cu volumul Cartea mareelor. Din 1969, incepe sa activeze la revista Secolul XX, al carei redactor-sef va deveni mai tarziu. Publica numeroase carti de poezie, de critica literara si traduce din operele unor scriitori. Alte volume au vazut lumina tiparului intre 1966 si 1989. Omul si compasul, Alfabet poetic, Foamea de unu, Lampa lui Aladin si multe altele. Pe langa Faust de Goethe, a tradus oper­e­le lui Mallarme, Paul Valery, Giovanni Papini si altii.

In anul 1992, Stefan Augustin Doinas a devenit membru al Academiei Rom ane si senator in Parlament. In 2001, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Aurel Vlaicu din Arad. A murit un an mai tarziu, la 25 mai 2002, in urma unui stop cardiac.

Silvia Irinel Liciu, pe numele sau adevarat Silvia Lia Voicu, s-a nascut in anul 1928, la Cluj. A fost de timpuriu pasionata de balet si a dansat primul ei rol in 1948.

Profesoara, i-a fost chiar matusa sa, de la care a imprumutat si numele de Liciu. Se stie ca la Cluj a existat o puternica scoala de balet, care continua si in prezent. Irinel Liciu s-a perfectionat la Moscova si Leningrad. Intre 1950 si 1970 a fost prim-solista a baletului Operei Romane din Bucuresti, si a fost recompensata pentru activitatea sa cu titlul de Laureata a Premiului de Stat. Dupa fiecare spectacol primea cosuri intregi cu flori si in culise era asteptata de fetele lui Gheorghiu-Dej, Lica si Tanti, care doreau sa o aiba ca prietena.

A sustinut spectacole in Franta, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia si Rusia. Prestatiile din Lacul Lebedelor si Romeo si Julieta au fost cele mai bine primite de critici. Pana in 1965 a fost partenera lui Gabriel Popescu, cel mai mare balerin pe care l-a dat scena romaneasca. Irinel Liciu a decis sa paraseasca scena in momentul cand Gabriel a fugit in Franta. Ultima oara, marea balerina a dansat la 12 februarie 1970, in Faust, acelasi rol cu care debutase. Apoi nu a mai calcat pragul cladirii Operei, nici macar ca spectatoare. Renuntase la balet datorita nu numai repertoriului de slaba calitate, ci si lipsei de pe scena a adevaratelor talente, stabilite in strainatate.

Dupa moartea ilustrului cuplu, cronicarul Ana-Maria Luca a consemnat o serie de repere dintre care incerc sa selectez cateva.

Stefan Augustin Doinas si Irinel Liciu s-au casatorit in urma unei dragoste imense. Dupa arestarea lui Stefan, Irinel Liciu a facut mai multe interventii in favoarea sa pe langa demnitarii comunisti pe care-i cunoscuse cu ocazia spectacolelor sale si al caror snobism era flatat de atentia ce li se acorda. Lunile treceau si conditiile din inchisorile politice erau cumplite. In final, a cerut o audienta la Constanta Craciun, sefa Consiliului de Cultura, ceva similar cu Ministerul Culturii, institutie care pe atunci nu exista. S-a ales cu promisiuni si amanari pana cand a trecut anul de condamnare, asa incat pedeapsa a fost executata in totalitate.

Dupa iesirea lui Stefan din inchisoare s-au casatorit. Din acea clipa pana cand au trecut in lumea umbrelor, povestea vietii lor a traversat 42 de ani fericiti, in apartamentul din bulevardul Bratianu, numarul 35, din Bucuresti. Stateau mai mult retrasi, departe de ochii vecinilor. Au calatorit in Europa, Canada si an S.U.A. Erau inzestrati cu o rabdare imensa si reciproca. Ani in sir, Irinel l-a asistat pe Doinas in activitatea lui de traducator. Cand a terminat de tradus Faust, efortul acestuia a fost rasplatit din plin. A fost chemat in Germania, unde i s-a inmanat premiul Goethe.

Toate cartile pe care le-a scris au reprezentat truda lui din fiecare noapte. Doinas era un om cu o mare putere de intelegere iar Irinel avea o inteligenta intuitiva si ascutita.

Dupa ultima sa aniversare din 26 aprilie 2002, Doinas s-a simtit din ce in ce mai rau, starea sanatatii lui a devenit tot mai precara si drept urmare s-a internat de mai multe ori in spital. Mergea tot mai greu, inima ii obosise. Mai avea de trait o luna de zile.

Inconjurata de prieteni care incercau s-o incurajeze, Irinel Liciu i-a avertizat ca daca i se intampla ceva lui Stefan, ea se omoara.

Asa s-a si intamplat. La 25 mai 2002, Stefan Augustin Doinas a plecat intr-o lume mai buna. Cu cinci zile mai inainte suferise o operatie pe esofag, unde avea cancer.

Irinel Liciu, conform avertizarilor anterioare, a luat o supradoza de somnifere. Langa cutia de medicamente s-a gasit un bilet de adio. “Domnul meu si Dumnezeul meu, iarta-ma! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”.

Pentru final am ales patru strofe reprezentative din poezia Astazi ne despartim, scrisa de Augustin Doinas intr-un moment de tristete: “Astazi nu mai cantam, nu mai zambim / stand la inceput de anotimp fermecat / astazi ne despartim / cum s-au despartit apele de uscat…Nu peste mult tu vei fi azurul din mari / eu voi fi pamantul cu toate pacatele./ Pasari mari te vor cauta prin zari / ducand in gusa mireasma, bucatele./ Oamenii vor crede ca suntem dusmani / intre noi, lumea va sta nemiscata / ca o padure de sute de ani / plina de fiare cu blana vargata…/ Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant / eu voi fi soarele negru, pamantul./ Nu peste mult are sa bata vant./ Nu peste mult are sa bata vantul.”

Poezia Don Juan in delir, din care am selectat un fragmen,, reflecta atat pesimismul autorului, cat si largul sau evantai de abordare a problemelor inerente si imprevizibile ce pot interveni in viata unui om : “O, de-as ajunge sa adorm odata / Ma doare ochiul de minuni si fum./ Vreau sa se- ntoarca toate si sa bata, / sa salte inimile vechi din drum./ Lasati-ma ! De ce ma luati pe sus?/ Vreau sa raman aici, intre ve­cini./ I-atat de galben cerul spre apus / si prabusit cu clopote pe crini./ Tu cine esti, care-ai pierdut cadenta ? / Nu mai cunosc pe nimeni, nu mai stiu / O, cat de mult va voi iubi absenta,/ femei ce-mi faceti cerul mai pustiu !/ Lasati-ma sa stau ! Nu vreau nimic / decat sa zac la usa piramidei,/ in unghiu-acesta racoros si mic,/ Cine ma striga din desert ? Deschide-i !/ si tu te duci ? O, mai ramai, iubito / cuprinde-ma, si stai, si mai ramai / Dar umbra ta de fum de ce-ai grabit-o ? / Da-mi fumul tau, si fa-mi-l capatai.

Soimita Lupu

Soimiţa Lupu a părăsit ţara din motive personale, iar în prezent dansează pe scenele unor celebre teatre italiene. Prim-balerină la Teatrul Massimo din Palermo, românca a dansat atât în spectacole de mare succes din Italia, cât şi pe scenele unor teatre renumite din Europa, Canada şi SUA.

Şoimiţa Lupu (42 de ani) a ajuns la Palermo datorită prietenului ei, Ştefan Bănică, maestru de balet la teatrul sicilian şi care i-a propus să participe la o audiţie.

În perioada respectivă, ea colabora tot ca balerină la un teatru din Mainz, Germania. Chiar dacă era decepţionată de refuzurile primite de la teatrele din Roma şi Milano, timişoreanca a reuşit să cucerească imediat juriul, fiind angajată la Teatru Massimo din Palermo.Instituţiile de cultură din Milano şi Roma şi-au motivat refuzul prin  statutul acesteia de extracomunitar şi a lipsei unor documente legale de şedere.

În luna decembrie 2009, artista a jucat rolul principal din „Frumoasa din Pădurea Adormită”, în prezent pregătindu-se pentru „Coppelia” a lui Roland Petit, care va avea premiera la începutul lunii martie 2010.
Şoimiţa Lupu dansează pe scena Teatrului Massimo din Palermo din 1992.

Între timp, balerina a mai colaborat şi cu alte teatre renumite, precum Arena din Verona, Opera din Roma, Teatrul La Fenice din Veneţia, însă numai la Teatrul Massimo se simte ca acasă.

„Sunt obişnuită cu scena aceasta, este un teatru extraordinar de frumos cu o acustică perfectă şi recunosc că cel mai bine dansez aici, e ca acasă”, mărturiseşte artista.

Ea a avut roluri principale în spectacole de succes precum „Romeo şi Julieta”, „Tristan şi Isolda”, „Lacul lebedelor” şi „Corsarul”

Şcoala românească de balet, apreciată

Născută în 1968, la Timişoara, balerina s-a decis la 9 ani să urmeze meseria tatălui ei, fost prim-balerin la Opera din oraşul natal, maestru şi profesor de balet în prezent. Ea s-a transferat apoi la Bucureşti pentru a urma cursurile Liceului de Coregrafie, iar în 1986 a fost angajată la Opera Naţională din Capitală, devenind doi ani mai târziu prim-balerină, după rolul principal din spectacolul „Giselle”.

„Bucureşti este locul unde eu m-am format ca balerină. Acea experienţă mi-a prins foarte bine pentru viitor, pentru realizarea mea aici în Occident, ca balerină. Noi avem o şcoală foarte bună. În rest, cred că noi românii mai avem ceva în plus: talent. Toţi absolvenţii şcolilor de artă din ţară, care se află în străinătate, fac onoare României”, spune balerina.

Balerinei îi este dor mereu de ţară

„Îmi face plăcere tot timpul să mă întorc acasă”, mărturiseşte balerina, care nu exclude nici varianta unei viitoare colaborări la un spectacol de balet pe scena Operei Naţionale române.

Şoimiţa este logodită de peste 20 de ani cu Ştefan Bănică, maestru de balet, coregraf la Scala din Milano şi Arena din Verona.

“Am plecat, dar sufletul meu e tot timpul în România, lângă părinţi, frate şi nepoţei.”
Şoimiţa Lupu