Cărțile senzoriale sunt niște cărți din material textil (bumbac sau fetru) ce conțin diverse activități pentru cei mici.

Scopul acestora este să satisfacă nevoia de joacă, dar și curiozitatea copiilor prin diverse activități ce presupun dezvoltarea senzorială.

Practic, copiii ating cărțile, obiectele din ele, desprind și așează bucăți de material și în felul acesta își dezvoltă simțurile, pentru că intră în contact încă de mici cu mai multe culori, forme, texturi.

Cărțile senzoriale sunt o alternativă educativă și personalizată ce susțin și încurajează dezvoltarea abilităților psiho-motorice.

Sunt cărți complexe, odată pentru că folosesc texturi diferite, prin urmare este o experiență senzorială din acest punct de vedere, folosesc sisteme de prindere, închidere sau deschidere diferite, care au aplicabilitate în viața de zi cu zi iar copii vor învăța, de exemplu, să deschidă nasturi punând nuferii pe Lacul Lebedelor, sau să facă o fundă în părul balerinei, iar aici câștigul este mai ales pe motricitate fină, dezvoltarea cognitivă, cunoașterea de culori, forme, obiecte, personaje.

Prețul cărții este de 399 lei. Se pot comanda și activități separat, la prețul de 49 lei.

Cumpără 

distribuie pe ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInShare on TumblrEmail this to someone